Acts 27

Călătoria spre Roma

1Când s-a hotărât să plecăm pe mare spre Italia, l-au predat atât pe Pavel, cât și pe alți deținuți unui centurion pe nume Iulius, din cohorta Augusta. 2Ne-am îmbarcat pe o corabie din Adramita, care urma să plece spre câteva locuri din Asia. Cu noi era și Aristarhus, un macedonean din Tesalonic.

3În ziua următoare am debarcat în Sidon. Iulius s-a purtat cu bunăvoință față de Pavel și i-a dat voie să meargă pe la prietenii săi, ca să primească îngrijire. 4Apoi am plecat de acolo și am navigat la adăpostul insulei Cipru, din cauză că vânturile erau împotrivă. 5Am navigat în largul mării, pe lângă Cilicia și Pamfilia, și ne-am dus la Myra, în Lycia. 6Acolo, centurionul a găsit o corabie din Alexandria, care pleca în Italia, și ne-a îmbarcat pe ea. 7Timp de mai multe zile am navigat încet și am ajuns cu greu lângă Cnidus. Fiindcă vântul nu ne lăsa să înaintăm, am navigat la adăpostul Cretei, trecând pe lângă Capul Salmone. 8După ce am trecut de el cu greu, am ajuns într-un loc numit „Limanuri bune“, care era aproape de cetatea Lasea.

9Trecuse destul de mult timp și călătoria devenea deja periculoasă, pentru că trecuse chiar și perioada postului. Prin urmare, Pavel i-a sfătuit 10și le-a zis: „Oamenilor, văd că această călătorie urmează să se facă cu mare pagubă și cu mare pierdere, nu doar pentru încărcătură și corabie, ci și pentru viețile noastre“. 11Dar centurionul era mai convins de cuvintele căpitanului și ale proprietarului corabiei decât de cuvintele lui Pavel. 12Întrucât portul era nepotrivit pentru a petrece iarna acolo, cei mai mulți au fost de părere să plece de acolo pe mare, ca să poată ajunge cumva în Fenix – un port din Creta, îndreptat spre sud-vest și nord-vest – și să ierneze acolo.

Furtună pe mare

13Vântul de sud sufla ușor, astfel încât, crezând că-și vor putea atinge scopul, au ridicat ancora, pornind de-a lungul coastei Cretei, cât se putea de aproape. 14Curând însă a început să sufle dinspre insulă un vânt năprasnic numit Euraquilo. 15Corabia a fost luată de vânt, fără să i se poată împotrivi și, astfel, ne-am lăsat duși de el. 16Am navigat la adăpostul unei insule mici, numite Cauda, și cu greu am putut să aducem sub control barca de salvare a corabiei. 17Au ridicat-o la bord și apoi s-au folosit de niște frânghii ca să cuprindă corabia de jur împrejur. De teamă să nu naufragieze în Sirta, au lăsat pânzele
Sau: ancora plutitoare.
în jos, lăsându-se astfel purtați de ape.
18Fiindcă eram prinși într-o furtună foarte puternică, în ziua următoare au început să arunce încărcătura corabiei, 19iar a treia zi au aruncat cu mâinile lor peste bord și echipamentul corabiei. 20Timp de mai multe zile nu s-au văzut nici soarele, nici stelele, iar furtuna n-a slăbit deloc. În cele din urmă, ni se dusese orice speranță că vom fi salvați.

21După ce a trecut mult timp în care ei nu mai mâncaseră, Pavel s-a ridicat în mijlocul lor și a zis: „Oamenilor, trebuia să mă ascultați și să nu fi plecat din Creta, ca să fi scăpat de această pagubă și de această pierdere. 22Acum însă vă sfătuiesc să prindeți curaj, pentru că niciunul dintre voi nu-și va pierde viața, ci se va pierde doar corabia. 23Căci noaptea trecută a stat lângă mine un înger al Dumnezeului Căruia Îi aparțin și Căruia Îi slujesc 24și mi-a zis: «Nu te teme, Pavel! Tu trebuie să stai înaintea Cezarului și iată că Dumnezeu ți i-a dăruit pe toți cei ce navighează împreună cu tine». 25De aceea, prindeți curaj, oamenilor, pentru că eu am credință în Dumnezeu că va fi așa cum mi s-a spus! 26Acum însă trebuie să naufragiem pe o insulă oarecare“.

Naufragiul

27Cam în a paisprezecea noapte de când eram purtați pe Marea Adriatică, pe la miezul nopții, marinarii au bănuit că se apropiau de uscat. 28Au măsurat adâncimea apei și au găsit-o de douăzeci de stânjeni.
Aproximativ 37 m.
Au înaintat încă puțin, au măsurat din nou adâncimea apei și au găsit-o de cincisprezece stânjeni.
Aproximativ 27 m.
29De teamă că vom naufragia undeva în locurile stâncoase, au aruncat patru ancore de la pupă și așteptau cu nerăbdare să se facă ziuă. 30Dar fiindcă marinarii încercau să fugă de pe corabie și lăsaseră barca de salvare jos, în mare, sub pretextul că urmează să coboare niște ancore de la proră, 31Pavel le-a zis centurionului și soldaților: „Dacă aceștia nu rămân în corabie, nu puteți fi salvați“. 32Atunci soldații au tăiat frânghiile bărcii de salvare și au lăsat-o să se depărteze.

33Chiar înainte de a se face ziuă, Pavel i-a îndemnat pe toți să mănânce, zicând: „Astăzi sunt paisprezece zile de când stați în așteptare și, în tot acest timp ați rămas flămânzi și n-ați mâncat nimic. 34De aceea vă îndemn să mâncați ceva, fiindcă lucrul acesta este spre salvarea voastră; căci niciun fir de păr din capul vostru nu se va pierde!“. 35Și zicând acestea, a luat pâine, I-a mulțumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt-o și a început să mănânce. 36Toți au prins curaj și au mâncat și ei câte ceva. 37În corabie eram, în total, două sute șaptezeci și șase de suflete. 38După ce și-au potolit foamea, au redus din greutatea corabiei, aruncând grâul în mare.

39Când s-a făcut ziuă, n-au recunoscut țărmul, dar au observat un golf care avea plajă și s-au hotărât să acosteze corabia acolo, dacă vor putea. 40Au tăiat ancorele și le-au lăsat în mare, dezlegând în același timp frânghiile care țineau cârmele. Apoi au ridicat în vânt vela cea mică și s-au îndreptat spre plajă. 41S-au lovit însă de un banc de nisip și corabia a eșuat. Prora s-a înfipt în nisip, rămânând împotmolită, în timp ce pupa era distrusă de forța valurilor.

42Planul soldaților era să-i omoare pe deținuți, ca nu cumva să scape vreunul înotând. 43Dar centurionul, dorind să-l salveze pe Pavel, i-a împiedicat să-și îndeplinească planul. El le-a poruncit celor ce știau să înoate să sară primii peste bord și să ajungă la țărm, 44iar ceilalți să-i urmeze ținându-se de scânduri sau de bucăți din corabie. Și așa s-a făcut că au ajuns toți teferi la țărm.

Acts 28:1-16

Pavel în Malta

1După ce am fost salvați din pericol, am aflat că insula se numea Malta. 2Băștinașii ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită, căci au aprins un foc și ne-au primit bine pe toți, din cauză că începuse ploaia și se lăsase frigul. 3Pavel a adunat o grămadă de vreascuri și, în timp ce le punea pe foc, a ieșit o viperă din cauza căldurii și i s-a prins de mână. 4Când băștinașii au văzut șarpele atârnând de mâna lui, și-au zis unii altora: „Fără îndoială că omul acesta, care a fost salvat din mare, este un ucigaș, căci Dreptatea
Gr.: Dike, zeița dreptății la vechii greci. Ea apare în literatura greacă preclasică și în cea clasică fie alături de Zeus (stând lângă tronul lui), fie alături de alte zeițe sau fiind una dintre cele trei Hore, zeități ale anotimpurilor și ale ordinii naturale și sociale în mitologia greacă.
nu-l lasă să trăiască“.
5Pavel însă a scuturat șarpele în foc, fără să sufere niciun rău. 6Ei se așteptau să se umfle sau să cadă deodată mort. Dar, după ce au așteptat mult și au văzut că nu i se întâmplă nimic neobișnuit, și-au schimbat părerea și au zis că este un zeu.

7Aproape de locul acela se aflau niște pământuri ale guvernatorului insulei, al cărui nume era Publius. El ne-a primit și ne-a găzduit cu ospitalitate timp de trei zile. 8Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, suferind de friguri și dizenterie. Pavel s-a dus la el, s-a rugat punându-și mâinile peste el și l-a vindecat. 9După ce s-a întâmplat aceasta, ceilalți de pe insulă, care aveau boli, au venit și ei și au fost vindecați. 10Ei ne-au onorat în multe feluri, iar când am fost gata de plecare ne-au pus la dispoziție lucrurile de care aveam nevoie.

Pavel sosește în Roma

11După trei luni, am plecat pe mare cu o corabie din Alexandria care iernase pe insulă și care avea emblema Dioscurilor.
Castor și Pollux, considerați în mitologia greco-romană „fiii lui Zeus“(gr.: dioscuroi) și protectorii marinarilor.
12Am debarcat în Siracuza, unde am rămas timp de trei zile, 13iar de acolo am plecat mai departe și am sosit în Regium. După o zi a început să bată un vânt dinspre sud, iar în ziua următoare am ajuns în Puteoli, 14unde am găsit frați și am fost rugați să rămânem cu ei șapte zile. Și așa am ajuns în Roma. 15Când frații de acolo au auzit despre noi, au venit în întâmpinarea noastră până la Forumul lui Apius și până la „Trei taverne“. Văzându-i, Pavel I-a mulțumit lui Dumnezeu și a fost încurajat.

16Când am intrat în Roma, centurionul i-a predat pe deținuți căpitanului gărzilor, iar lui Pavel i s-a dat voie să locuiască singur, sub paza unui soldat.

Copyright information for RonNTR